×
ÎNVĂȚĂMÂNT
Trebuie să-i sprijinim pe copii încă de la nivel de creșă, oferindu-le condițiile cele mai bune. Prin alocările bugetare pe care le-am făcut şi le vom face pentru sistemul de educație demonstrăm că, pentru noi învăţământul este prioritar.
În ședința de joi,25 noiembrie, Consiliul local a aprobat numărul de burse pentru primul semestru al acestui an școlar.
Participanții vor avea apoi 10 zile la dispoziție pentru a realiza și programa creativ, un roboțel.
Investiţia în educaţia copiilor noștri este cea mai sigură şi profitabilă investiţie pe care municipalitatea o poate realiza, în vederea asigurării unui viitor mai bun.
Se lucrează în toate școlile din municipiul Satu Mare pentru că în 13 septembrie elevii să fie primiți într-o atmosferă bună și să fie asigurate toate condițiile pentru ca procesul educațional să se desfășoare ca la carte. 
Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuși" din municipiul Satu Mare, modernizat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
Sume suplimentare pentru modernizarea dezinfecția și întreținerea spațiilor unităților de învățământ!
Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncoveanu” îi va primi în septembrie pe elevi într-o clădire mai modernă.
Primăria Municipiului Satu Mare va asigura toate resursele financiare necesare pentru ca școlile să poată desfășura pe parcursul verii și activități de igienizare a spațiilor.